Eugen ISTODOR
Totul pentru popor, totul pentru victorie – nişte oameni ce ne-au mîncat istoria –
Totul pentru popor, totul pentru victorie – nişte oameni ce ne-au mîncat istoria –
X1_AdParams =
{
‘pub’ : ’439314185118465′,
‘site’ : ‘dilemaveche’,
‘section’ : ‘site’,
‘zone’ : ‘rectangle300x250′,
‘size’ : ’300×250′
};
Lech Walesa – Vă amintiţi jocul: „rezistenţă, pace şi cadenţă,
cine nu mai poate, un picior la spate“? În cazul electricianului
mustăcios, drumul acesta e clar. Rezistenţa lui împotriva comunismului
polonez a pus problema lipsei noastre de rezistenţă împotriva lui
Ceauşescu. El, incredibil, noi – şvaiţer. Dar cînd Lech a ajuns să
conducă o ţară, nu i-a mai mers. Aşa că despre Lech am aflat puţine,
noi, cîţiva, puţinii, de pe la GDS. Poporul n-a ţinut să-i ştie
povestea niciodată. Azi, Lech Walesa nici în Polonia nu mai e ştiut,
după atîta eşec practic şi iluzii revoluţionare. Se mai întîmplă. Tot
ce a mai reuşit a fost să joace la nebunie tenis de masă cu singurul
lui sfătuitor, şoferul personal, şi să păşească în uriaşele dormitoare
ale palatului Reginei Marii Britanii şi să declare: „A fost patul aşa
mare că nici nevasta nu mi-am găsit-o“. Istoria lui a devenit din ce în
ce mai mică. El luptă în continuare.
cine nu mai poate, un picior la spate“? În cazul electricianului
mustăcios, drumul acesta e clar. Rezistenţa lui împotriva comunismului
polonez a pus problema lipsei noastre de rezistenţă împotriva lui
Ceauşescu. El, incredibil, noi – şvaiţer. Dar cînd Lech a ajuns să
conducă o ţară, nu i-a mai mers. Aşa că despre Lech am aflat puţine,
noi, cîţiva, puţinii, de pe la GDS. Poporul n-a ţinut să-i ştie
povestea niciodată. Azi, Lech Walesa nici în Polonia nu mai e ştiut,
după atîta eşec practic şi iluzii revoluţionare. Se mai întîmplă. Tot
ce a mai reuşit a fost să joace la nebunie tenis de masă cu singurul
lui sfătuitor, şoferul personal, şi să păşească în uriaşele dormitoare
ale palatului Reginei Marii Britanii şi să declare: „A fost patul aşa
mare că nici nevasta nu mi-am găsit-o“. Istoria lui a devenit din ce în
ce mai mică. El luptă în continuare.
Ion Iliescu – Demnitar comunist (secretar CC al UTM,
preşedinte UASCR, şef prim-secretar CC al UTC, ministru pe problemele
tineretului, secretarul Comitetului PCR Timiş şi Iaşi, preşedinte al
Consiliului Naţional al Apelor). Deşi a făcut multe fotografii relaxate
cu Ceauşescu, dictatorul totuşi îl marginalizează. Revoluţia îl prinde
la Editura Tehnică. Adus cu maşina în spatele Revoluţiei, la CC, în
seara de 21 decembrie 1989, la chemarea generalului Stănculescu,
ministrul Armatei şi conducătorul interimar al ţării, reuşeşte să ocupe
vidul de putere lăsat de Ceauşescu în urma sa. Apoi transformă FSN,
organul promis interimar, în partid politic, şi devine preşedintele
României. Două mandate. Sau trei. După două mandate în care se declară
împotriva proprietăţii, împotriva Regelui, şi doar pentru transformări
lente, Ion Iliescu se împacă atît de mult cu ceea ce negase pînă
atunci, încît nu se opreşte cu împăcările la timp, eliberîndu-l pe
Miron Cozma şi adresîndu-se cu „tovarăşe“ congresului partidului său
din 2004. Marginalizat din nou, Ion Iliescu devine conducătorul din
umbră al ţării şi un blogger de succes. Nu se ştie dacă orice opoziţie
din PSD nu e dictată de Iliescu, şi nici nu se ştie dacă postează pe
net chiar el, dar ar fi culmea ca treburile astea să ne mănînce viaţa.
Are NUP în orice dosar început şi neterminat, chiar şi-n fapte în care
a mulţumit, aşa că orice indiscreţie de acest tip rămîne „săracă şi
cinstită“.
preşedinte UASCR, şef prim-secretar CC al UTC, ministru pe problemele
tineretului, secretarul Comitetului PCR Timiş şi Iaşi, preşedinte al
Consiliului Naţional al Apelor). Deşi a făcut multe fotografii relaxate
cu Ceauşescu, dictatorul totuşi îl marginalizează. Revoluţia îl prinde
la Editura Tehnică. Adus cu maşina în spatele Revoluţiei, la CC, în
seara de 21 decembrie 1989, la chemarea generalului Stănculescu,
ministrul Armatei şi conducătorul interimar al ţării, reuşeşte să ocupe
vidul de putere lăsat de Ceauşescu în urma sa. Apoi transformă FSN,
organul promis interimar, în partid politic, şi devine preşedintele
României. Două mandate. Sau trei. După două mandate în care se declară
împotriva proprietăţii, împotriva Regelui, şi doar pentru transformări
lente, Ion Iliescu se împacă atît de mult cu ceea ce negase pînă
atunci, încît nu se opreşte cu împăcările la timp, eliberîndu-l pe
Miron Cozma şi adresîndu-se cu „tovarăşe“ congresului partidului său
din 2004. Marginalizat din nou, Ion Iliescu devine conducătorul din
umbră al ţării şi un blogger de succes. Nu se ştie dacă orice opoziţie
din PSD nu e dictată de Iliescu, şi nici nu se ştie dacă postează pe
net chiar el, dar ar fi culmea ca treburile astea să ne mănînce viaţa.
Are NUP în orice dosar început şi neterminat, chiar şi-n fapte în care
a mulţumit, aşa că orice indiscreţie de acest tip rămîne „săracă şi
cinstită“.
Petre Roman – „Sună ca dracu’“ e prima propoziţie a
viitorului prim-ministru al României de după Revoluţie. Încă purta
pulovărul său celebru. A fost prima apariţie de nivel înalt la un post
de televiziune franţuzesc, vorbind impecabil limbi străine. Şi tot
premierul plăcut de femei. Tot implementînd reforma şi ridicînd
subvenţiile, a devenit idolul fetelor de la APACA, care l-au întîmpinat
în fabrică cu lozinca: „Nu vrem Kent, nu vrem valută / Vrem doar Roman
să ne…“. Lucrat de Iliescu, demisionat, după încercări eşuate de a
cîştiga preşedinţia, ajunge, după 1996, preşedintele Senatului şi
ministru de Externe. Debarcat de prietenul său de partid, Băsescu,
intră în ecuaţii politice fără viitor. PNL îi oferă un post de candidat
în Parlament. Pierde. Rămîn poveştile legendare despre el: tată,
luptător în războiul din Spania (1938), el însuşi iubitul de tinereţe
al fetei lui Ceauşescu, Zoe, supravieţuirea sa pe vremea lui Ceauşescu
prin vînătoare, bărbatul matur politic influenţat de către soţia sa
Mioara Roman , şi legăturile amoroase ale fiicelor lui cu stripperi.
Azi, rupt de Mioara, iubit al unei maneliste şi consilier al lui Crin
Antonescu. De ce? Ehei, doar a mîncat atîtea ciorbe noaptea cu Băsescu
încît îi ştie slăbiciunile. Ultima ştire? „La 63 de ani, Petre Roman va
avea un bebeluş! Fosta familie a politicianului este în stare de şoc,
după ce a primit vestea. Mioara a făcut o cădere de calciu, fiind
nevoită să ia o pastilă care să o pună de picioare.“
viitorului prim-ministru al României de după Revoluţie. Încă purta
pulovărul său celebru. A fost prima apariţie de nivel înalt la un post
de televiziune franţuzesc, vorbind impecabil limbi străine. Şi tot
premierul plăcut de femei. Tot implementînd reforma şi ridicînd
subvenţiile, a devenit idolul fetelor de la APACA, care l-au întîmpinat
în fabrică cu lozinca: „Nu vrem Kent, nu vrem valută / Vrem doar Roman
să ne…“. Lucrat de Iliescu, demisionat, după încercări eşuate de a
cîştiga preşedinţia, ajunge, după 1996, preşedintele Senatului şi
ministru de Externe. Debarcat de prietenul său de partid, Băsescu,
intră în ecuaţii politice fără viitor. PNL îi oferă un post de candidat
în Parlament. Pierde. Rămîn poveştile legendare despre el: tată,
luptător în războiul din Spania (1938), el însuşi iubitul de tinereţe
al fetei lui Ceauşescu, Zoe, supravieţuirea sa pe vremea lui Ceauşescu
prin vînătoare, bărbatul matur politic influenţat de către soţia sa
Mioara Roman , şi legăturile amoroase ale fiicelor lui cu stripperi.
Azi, rupt de Mioara, iubit al unei maneliste şi consilier al lui Crin
Antonescu. De ce? Ehei, doar a mîncat atîtea ciorbe noaptea cu Băsescu
încît îi ştie slăbiciunile. Ultima ştire? „La 63 de ani, Petre Roman va
avea un bebeluş! Fosta familie a politicianului este în stare de şoc,
după ce a primit vestea. Mioara a făcut o cădere de calciu, fiind
nevoită să ia o pastilă care să o pună de picioare.“
Slobodan Miloşevici – Tatăl lui s-a sinucis, mama lui s-a
spînzurat. După sinuciderea Iugoslaviei, el a fost acuzat de crime
împotriva umanităţii. Şi nu se ştie nici azi dacă s-a sinucis, a fost
ucis sau a murit natural. Cu cîteva zile înainte de a primi
condamnarea. Aşa că nu se ştie de-a fost sau nu vinovat. Ce mai
contează? Priviţi-l tînăr şi-nflăcărat. Priviţi-l matur, apărîndu-l pe
Tito. Priviţi-l cum arăta, beton, dînd ordine, vînat, adulat şi predat
ONU. Priviţi Belgradul încăpăţînat şi azi în a renova clădirile
bombardate de americani.
spînzurat. După sinuciderea Iugoslaviei, el a fost acuzat de crime
împotriva umanităţii. Şi nu se ştie nici azi dacă s-a sinucis, a fost
ucis sau a murit natural. Cu cîteva zile înainte de a primi
condamnarea. Aşa că nu se ştie de-a fost sau nu vinovat. Ce mai
contează? Priviţi-l tînăr şi-nflăcărat. Priviţi-l matur, apărîndu-l pe
Tito. Priviţi-l cum arăta, beton, dînd ordine, vînat, adulat şi predat
ONU. Priviţi Belgradul încăpăţînat şi azi în a renova clădirile
bombardate de americani.
Vladimir Putin – Cînd era România comunistă, şi URSS era
comunistă. Cînd Gorbaciov a dezgheţat Rusia, acest lucru s-a resimţit
şi la Bucureşti. Povestea spune că Ceauşescu s-a opus frigului de la
Moscova, rugînd românii să mai pună o pătură pe ei. Dacă n-ar fi
explodat pătura, Ceauşescu ar fi fost printre noi, ar fi devenit
analist politic. Uite, Jivkov, bulgarul, a fost împuşcat? Nu, dom’le,
Jivkov a murit mîndru de ceea ce a distrus. Dar nu, noi, românii,
trebuia să complicăm lucrurile. Astfel încît Ceauşescu fiind trimis cu
elicopterul, Ion Iliescu a simţit nevoia să dea un telefon spre a se
legitima atunci cînd în 1989 a luat frîiele statului: „Am sunat la
Ambasada URSS să spunem cine sîntem şi ce vrem“. Istoria nu consemnează
răspunsul ruşilor, aşa că lui Iliescu i s-a răspuns cîteva luni mai
tîrziu, din Piaţa Universităţii: „Cine-a stat cinci ani la ruşi, nu
poate gîndi ca Bush“. Au urmat obsesii sau adevăruri, greu de deosebit:
„KGB-ul ne-a făcut Revoluţia“, „Rusia a inventat războiul din
Transnistria“, „Pactul Ribbentrop-Molotov e prezent şi azi, în vinele
noastre, în faptele lui Iliescu“, „De ce nu ne dau tezaurul?“.
Bucureştiul sub orice formulă politică ar fi fost a reacţionat mereu cu
o lentoare prea diplomatică.
„Staţi, dom’le, să se limpezească apele, să vedem cine cîştigă în
complotul contra lui Gorbaciov. Cine sîntem noi să ne grăbim? Nu, nu
facem afaceri cu ruşii, să ne dea Tezaurul, care Tezaur? E o ruşine
orice acord de pace, vecinătate, comerţ. Ne-au furat 50 de ani!“
Venirea lui Putin la putere a schimbat internaţional percepţia asupra
Rusiei. Putin devine cel mai puternic din lume în 2008. Nu numai că
miliardarii săi în euro invadează Europa, cumpărînd la discreţie echipe
de fotbal, societăţi puternice şi influenţă, dar Putin îşi permite să
calce în picioare Cecenia , să distrugă în cîteva zile Georgia şi să
taie alimentarea cu gaze a Europei fără nici o consecinţă. „Cloşca cu
puii de aur“ sechestrată la Moscova de pe vremea războiului mondial e
prea mică pentru a mai fi negociată. „E puternic ursul, te pui cu el?“
Nu te pui, îl laşi să facă ce vrea el. Să otrăvească, să pîrjolească
tot ce i se opune. Să arate muşchii lui susţinuţi de KGB. E tînăr, e
drăguţ, uite, cum îi îmbată pe Bush cel tînăr, pe Sarkozy. E dracu’
gol, nu ne punem cu el.
comunistă. Cînd Gorbaciov a dezgheţat Rusia, acest lucru s-a resimţit
şi la Bucureşti. Povestea spune că Ceauşescu s-a opus frigului de la
Moscova, rugînd românii să mai pună o pătură pe ei. Dacă n-ar fi
explodat pătura, Ceauşescu ar fi fost printre noi, ar fi devenit
analist politic. Uite, Jivkov, bulgarul, a fost împuşcat? Nu, dom’le,
Jivkov a murit mîndru de ceea ce a distrus. Dar nu, noi, românii,
trebuia să complicăm lucrurile. Astfel încît Ceauşescu fiind trimis cu
elicopterul, Ion Iliescu a simţit nevoia să dea un telefon spre a se
legitima atunci cînd în 1989 a luat frîiele statului: „Am sunat la
Ambasada URSS să spunem cine sîntem şi ce vrem“. Istoria nu consemnează
răspunsul ruşilor, aşa că lui Iliescu i s-a răspuns cîteva luni mai
tîrziu, din Piaţa Universităţii: „Cine-a stat cinci ani la ruşi, nu
poate gîndi ca Bush“. Au urmat obsesii sau adevăruri, greu de deosebit:
„KGB-ul ne-a făcut Revoluţia“, „Rusia a inventat războiul din
Transnistria“, „Pactul Ribbentrop-Molotov e prezent şi azi, în vinele
noastre, în faptele lui Iliescu“, „De ce nu ne dau tezaurul?“.
Bucureştiul sub orice formulă politică ar fi fost a reacţionat mereu cu
o lentoare prea diplomatică.
„Staţi, dom’le, să se limpezească apele, să vedem cine cîştigă în
complotul contra lui Gorbaciov. Cine sîntem noi să ne grăbim? Nu, nu
facem afaceri cu ruşii, să ne dea Tezaurul, care Tezaur? E o ruşine
orice acord de pace, vecinătate, comerţ. Ne-au furat 50 de ani!“
Venirea lui Putin la putere a schimbat internaţional percepţia asupra
Rusiei. Putin devine cel mai puternic din lume în 2008. Nu numai că
miliardarii săi în euro invadează Europa, cumpărînd la discreţie echipe
de fotbal, societăţi puternice şi influenţă, dar Putin îşi permite să
calce în picioare Cecenia , să distrugă în cîteva zile Georgia şi să
taie alimentarea cu gaze a Europei fără nici o consecinţă. „Cloşca cu
puii de aur“ sechestrată la Moscova de pe vremea războiului mondial e
prea mică pentru a mai fi negociată. „E puternic ursul, te pui cu el?“
Nu te pui, îl laşi să facă ce vrea el. Să otrăvească, să pîrjolească
tot ce i se opune. Să arate muşchii lui susţinuţi de KGB. E tînăr, e
drăguţ, uite, cum îi îmbată pe Bush cel tînăr, pe Sarkozy. E dracu’
gol, nu ne punem cu el.
Todor Jivkov – Un pic de rezistenţă împotriva naziştilor,
un pic de rezistenţă cînd a fost nevoie, după plecarea naziştilor, mult
conservatorism leninist, uite-l pe Jivkov în vîrful bucatelor. Cică nu
era aşa al dracului precum Ceauşescu. Noi ştim că nu era: seara,
românii de pe malurile Dunării dinspre Bulgaria ne luam ligheanele, ni
le puneam într-o ţepuşă şi prindeam filme şi fotbal pe micile noastre
ecrane. Şi chiar nu era, fiindcă ministră a culturii era fi-sa. A, că a
fost sluga Rusiei Sovietice? Că a propus chiar el sovieticilor ca
Bulgaria să fie a nu ştiu cîta republică sovietică? Stai, bre, dar omul
a dat de mîncare poporului, nu l-a lăsat, precum Ceauşescu, fără
cărniţă în frigider. Şi uită-te acum la bulgari. Unde mergem noi azi în
vacanţe, unde este un all inclusive corect? În Bulgaria, la Nisipurile
de Aur. Am mîncat, am băut, ospitalitate am simţit, şi ne-am întors şi
cu bani. Atenţie la maşini doar, poliţiştii te opresc şi iau şpagă,
poliţiştii sînt uneori tîlhari şi-ţi fură maşina. Jivkov a murit la 86
de ani. În casa singurului descendent cu noroc. O nepoţică, creatoare
de modă.
un pic de rezistenţă cînd a fost nevoie, după plecarea naziştilor, mult
conservatorism leninist, uite-l pe Jivkov în vîrful bucatelor. Cică nu
era aşa al dracului precum Ceauşescu. Noi ştim că nu era: seara,
românii de pe malurile Dunării dinspre Bulgaria ne luam ligheanele, ni
le puneam într-o ţepuşă şi prindeam filme şi fotbal pe micile noastre
ecrane. Şi chiar nu era, fiindcă ministră a culturii era fi-sa. A, că a
fost sluga Rusiei Sovietice? Că a propus chiar el sovieticilor ca
Bulgaria să fie a nu ştiu cîta republică sovietică? Stai, bre, dar omul
a dat de mîncare poporului, nu l-a lăsat, precum Ceauşescu, fără
cărniţă în frigider. Şi uită-te acum la bulgari. Unde mergem noi azi în
vacanţe, unde este un all inclusive corect? În Bulgaria, la Nisipurile
de Aur. Am mîncat, am băut, ospitalitate am simţit, şi ne-am întors şi
cu bani. Atenţie la maşini doar, poliţiştii te opresc şi iau şpagă,
poliţiştii sînt uneori tîlhari şi-ţi fură maşina. Jivkov a murit la 86
de ani. În casa singurului descendent cu noroc. O nepoţică, creatoare
de modă.
Cea mai recentă carte semnată de Eugen Istodor este Dicţionarul ideilor fixe. După 20 de ani, Editura Polirom, 2009.
